Boeing va suspenda producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie

Boeing intenţionează să suspende producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie, în aşteptarea certificării pentru revenirea acestora în serviciu, a anunţat luni compania, transmite CNN, citată de News.ro.

Acţiunile Boeing au încheiat tranzacţiile de luni în scădere cu peste 4%, în urma apariţiei primelor informaţii că Boeing ar putea opri producţia avioanelor 737 Max. Declinul s-a accentuat cu încă 0,67%, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, reacţionând la anunţul oficial al companiei.

Avioanele 737 Max au fost consemnate la sol în luna martie, după două accidente fatale, un avion al Lion Air care s-a prăbuşit în Marea Java în octombrie 2018, şi un avion al Ethiopian Airlines, în apropiere de Addis Ababa, în luna martie, în urma cărora au murit 346 de oameni.
 Revenirea în circulaţie a avioanelor 737 Max s-a dovedit extrem de dificilă, provocând Boeing probleme financiare şi de reputaţie majore.

Comenzile pentru 737 Max au încetat până luna trecută, când Boeing a primit primele comenzi de la consemnarea la sol, un total de 30 de aeronave.

Între timp, compania a continuat să producă avioane, în speranţa unei recertificări rapide din partea autorităţilor de reglementare din întreaga lume. Boeing are în stoc circa 400 de avioane.

Compania a anunţat că incertitudinile legate de viitorul 737 Max au obligat-o să ia măsura drastică să oprească producţia şi să se concentreze pe livrarea avioanelor deja produse.

Sursă foto News.ro.

Image
Image
Image
Image