Boris Johnson a trimis Comisiei Europene noile propuneri privind Brexitul

Boris Johnson a publicat noile propuneri privind Brexitul pe care le-a înaintat Comisiei Europene spre analiză și care includ reglementarea problemei graniței cu Irlanda de Nord și a uniunii vamale.
Potrivit HotNews, premierul Marii Britanii a transmis însă UE că nu mai este prea mult timp pentru negocieri privind un acord.
Într-o scrisoare către președintele în exercițiu al CE, Jean Claude Juncker, premierul Boris Johnson spune că ”acest guvern vrea să ajungă la un acord, așa cum toată lumea cred că dorește. Dacă nu putem să ajungem (la o înțelegere -n.red), asta va reprezenta un eșec pentru care vom fi cu toții responsabili”. Premierul britanic a mai susținut că a avut în vedere un ”compromis rezonabil și echitabil”.

Uniunea Europeană a salutat miercuri propunerile făcute de premierul britanic Boris Johnson cu privire la Brexit, însă a avertizat că încă există probleme care vor trebui rezolvate înainte de a ajunge la un acord, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de MEDIAFAX. Ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, Michael Gove, a declarat că noul plan al premierului Boris Johnson, privind ieşirea Marii Britanii din UE, ar putea câştiga suficientă susţinere pentru a fi aprobat de Parlament.

În schimb, europarlamentarul Guy Verhofstadt a declarat miercuri că reacţia sa iniţială, privind propunerile făcute de premierul britanic Boris Johnson pentru Brexit, nu a fost una pozitivă, relatează Reuters, citat de MEDIAFAX.

Sursă foto HotNews.

Image
Image
Image