Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie.
„Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asupra acestui aspect”, a declarat ulterior procurorul Romeo Schüssler, care a exclus un motiv politic pentru fapta suspectului, relatează stirileprotv.ro citând AFP.
Acest act de violenţă intervine după mai multe atacuri cu maşini care au zguduit ţara în ultimele săptămâni şi au dominat recenta campanie electorală.
Luni, la Mannheim, chiar la prânz, şoferul a intrat în zona pietonală din centru „cu viteză foarte mare”, folosindu-şi maşina „ca pe o armă”, a declarat ministrul de interne al landului în care se află oraşul, Baden-Württemberg, în sud-vestul ţării „Acest act este una dintre mai multele crime recente în care o maşină a fost folosită ca armă”, a spus Thomas Strobl. Însă el a adăugat că în acest caz nu există „nicio dovadă a unui fond extremist sau religios”. Motivaţia „ar putea fi legată de personalitatea autorului”, a menţionat el. Presa germană susţine că acesta suferea de probleme psihice.
O mașină a intrat în mulțime în Mannheim, în vestul Germaniei. Un suspect a fost arestat
Suspectul este un german în vârstă de 40 de ani, rezident în Ludwigshafen, un oraş de lângă Mannheim.
Cancelarul Olaf Scholz a deplâns un „act de violenţă fără sens”, care intervine într-un climat foarte dificil în Germania, unde din decembrie au avut loc deja două atacuri cu maşină.
Şoferul a intrat într-un „grup de oameni” într-o piaţă din centrul oraşului Mannheim, unde se desfăşura un târg cu atracţii şi standuri cu mâncare. Un carnaval avusese loc în oraş în ziua precedentă.
Autorităţile au raportat doi morţi, cinci răniţi grav şi cinci răniţi uşor. Zona a fost izolată, iar anchetatorii au examinat vehiculul suspectat că ar fi fost folosit pentru a intra în mulţime, un Ford negru cu partea din faţă grav avariată.
Sursă foto stirileprotv.ro