Casa Albă anunță uciderea lui Hamza bin Laden, fiul lui Osama bin Laden

Fiul lui Osama bin Laden, Hamza bin Laden, a fost ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA desfășurată în Afganistan, la granița cu Pakistanul, a anunțat Administrația Trump, citată de Reuters. Casa Abă a confirmat astfel informațiile privind uciderea militantului terorist și a dezvăluit circumstanțele morții acestuia, scrie HotNews citând presa internațională.

În declarația de presă de sâmbătă, Casa Albă a transmis că operațiunea americană s-a desfășurat în regiunea Afganistan-Pakistan. ”Pierderea lui Hamza bin Laden nu doar că lasă Al-Qaeda fără lideri importanți și legați simbolic de Osama bin Laden, dar subminează activități operative importante ale grupării”. Declarația nu precizează data la care s-a produs operațiunea.

Un oficial american a precizat pentru Reuters că Hamza ar fi fost lichidat cu luni de zile în urmă, la granița dintre Afganistan și Pakistan, iar președintele Donald Trump a fost informat la vremea respectivă în legătură cu operațiunea. Guvernul american avea informații potrivit cărora Hamza, despre care se crede că avea 30 de ani, i-a succedat tatălul său, Osama bin Laden, la conducerea organizației teroriste, a mai spus oficialul american, mai scrie HotNews.

De altfel, acesta a fost alături de tatăl său, în Afganistan, înaintea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra SUA. De asemenea, el a stat alături de tatăl său în Pakistan, după invadarea Afganistanului de către trupele americane, mișcare ce i-a obligat să își mute cartierul general al operațiunilor în Pakistan.

La 22 august, ministrul american al Apărării, Mark Esper, a confirmat moartea lui, însă nu a oferit alte amănunte.

Departamentul de Stat american anunța, în februarie, o recompensă de un milion de dolari pentru localizarea liderului Al-Qaeda despre care spunea că este ”în ascensiune” și a proferat ameninţări la adresa Statelor Unite şi a aliaţilor.

Image
Image
Image
Image