Cel puţin 13 morţi şi câteva mii de răniţi, după o scurgere de gaz de la o uzină chimică din India

Cel puţin 13 morţi şi câteva mii de răniţi, după o scurgere de gaz de la o uzină chimică din India
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Peste 1.000 de persoane au fost duse la spitale, după o scurgere de gaz produsă joi dimineaţă la o uzină din India, n oraşul Visakhapatnam din sud-estul ţării. Autorităţile estimează că au fost afectaţi aproximativ 5.000 de oameni, iar un bilanţ provizoriu publicat de BBC arată că au murit cel puţin 13 persoane.

"Cel puţin 1.000 de persoane din zone situate în jurul scurgerii de gaz au fost aduse la diferite spitale publice sau private din Visakhapatnam", a declarat pentru AFP coordonatorul spitalelor din district, menţionând că bilanţul ar putea fi mult mai mare. "Este încă dimineaţa devreme şi există oameni care dorm în casele lor şi care sunt inconştienţi. Autorităţile caută şi prin case. Facem eforturi să-i aducem pe oameni la spital", a adăugat el. Într-un prim bilanţ provizoriu, poliţia a anunţat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, informează România TV. Numărul a crescut, treptat, rând pe rând agenţiile de ştiri anunţând şase, şapte sau opt decese, până la numărul de 13, publicat de BBC în cel mai recent bilanţ. Potrivit agenţiei Reuters, care citează un responsabil al poliţiei din statul Andhra Pradesh, cel puţin 1.500 de persoane au fost evacuate din zonă.

Uzina LG Polymers, unde a avut loc incidentul, este proprietatea companiei sud-coreene de baterii LG Chemical şi fabrică produse din polistiren, conform site-ului propriu. Materia primă, stiren, este foarte inflamabilă şi la ardere degajă un gaz otrăvitor.

Incidentul de joi aduce în memorie tragedia din 1984 de la Bhopal, în centrul Indiei, când o scurge de gaz de la uzina companiei americane Union Carbide a ucis mii de oameni, mai aminteşte România TV.

(Foto: New York Times)

Image