"Cenzură" la CDU privind tremuratul lui Merkel

Cotidianul cel mai citit din Germania, Bild, a adus în discuţie vineri "cenzura" din cadrul partidului conservator CDU al cancelarului german, Angela Merkel, cu privire la episoadele de tremurat inexplicabile a căror victimă a fost aceasta în ultima lună, relatează AFP, citată de AGERPRES.
Pe site-ul său, jurnalul a comentat faptul că Uniunea Creştin-Democrată (CDU) se poartă "de parcă Angela Merkel nu a avut niciodată trei episoade de tremurat".
În timp ce presa germană şi internaţională îşi pune întrebări legate de starea de sănătate a cancelarului, jurnalul puternicului grup de presă Axel Springer a dezvăluit că aceste incidente sunt "un subiect tabu" în rândul CDU.

Joi, Angela Merkel, care va împlini 65 de ani în câteva zile, a stat aşezată în timpul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, la o zi după ce tremurase în mod vizibil în public, pentru a treia oară în ultimele trei săptămâni.
Cancelarul, la putere de 14 ani, a dat asigurări miercuri că se simte "foarte bine".
Potrivit Bild, Angela Merkel a efectuat controale medicale aprofundate, în special de sânge, după un prim incident în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care ea l-a pus pe seama unei deshidratări legate de căldura puternică de la acel moment de la Berlin.

Image
Image
Image