Cetăţeni britanici arestaţi în China, în urma unei operaţiuni antidrog

Patru cetăţeni britanici au fost arestaţi în China, a anunţat vineri Ambasada Marii Britanii la Beijing, la câteva zile după ce autorităţile chineze au anunţat că 16 străini au fost reţinuţi într-o operaţiune împotriva drogurilor, transmit Reuters şi AFP, citate de AGERPRES.

Miercuri, poliţia din Xuzhou, provincia estică Jiangsu, a declarat că au fost arestate 19 persoane care aveau legături cu o şcoală locală de limbi străine, menţionând că între ele se numără şapte profesori şi nouă elevi străini, dar fără a preciza cetăţenia acestora şi fără a da detalii despre motive.
Societatea Education First, cu sediul în Elveţia şi care se ocupă între altele cu predarea de limbi străine în China, a confirmat săptămâna aceasta, potrivit sursei citate, existenţa unei afaceri legate de droguri într-o şcoală de-a sa din Xuzhou.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei britanice a confirmat arestarea celor patru britanici, dar nu a confirmat explicit că reţinerea lor are legătură cu drogurile.

În China, consumul de stupefiante poate antrena pedepse drastice cu închisoare, iar traficul de droguri este pasibil de pedeapsa cu moartea.

Imagine cu caracter ilustrativ.

Image
Image
Image
Image