Cinci copii români, elevi ai unei școli din Berlin, au fost confirmați cu coronavirus

Cinci copii români, elevi ai unei școli din Berlin, au fost confirmați cu coronavirus

Alertă la o școală primară din Berlin, după ce cinci copii români, din clase diferite, au fost testați pozitiv cu coronavirus.

Potrivit Berliner Kurier, citată de Digi24, acesta este cel mai mare focar înregistrat la o școală din Germania. Cele cinci cazuri de Covid-19 au fost confirmate în urmă cu două zile.

Trei dintre cei cinci copii infectați aparțin unei familii, ceilalți doi copii, cel mai probabil, au intrat în contact cu aceștia, a declarat pentru sursa citată Gudrun Widders, responsabil medical.

În familia de șapte persoane, cu cei trei copii afectați, alți doi membri ai familiei au fost, de asemenea, testați pozitiv. Încă nu este clar dacă copiii au infectat adulții sau invers.

În total, au fost plasați în carantină 50 de copii și nouă profesori.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image
Image