CORONAVIRUS | 713 români s-au îmbolnăvit în alte ţări, iar 53 au murit

CORONAVIRUS | 713 români s-au îmbolnăvit în alte ţări, iar 53 au murit

Dacă în ţară bilanţul oficial publicat miercuri arată 7.216 persoane infectate cu COVID-19, dintre care 362 au murit, peste hotare s-au îmbolnăvit 713 cetăţeni români, dintre care 53 au decedat.

Din punct de vedere al numărului de îmbolnăviri, mai bine de jumătate sunt în Italia, unde au fost confirmate 421de cazuri, în timp ce în Spania au fost înregistrate 196. Urmează, la distanţă foarte mare, Marea Britanie, cu 47 de îmbolnăviri. În schimb, în privinţa deceselor, statistica este ceva mai strânsă, cu 15 în Marea Britanie, 14 în Franţa şi 13 în Italia.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 53 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

"Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20", a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică în mesajul oficial de miercuri.

Până la data de 14 aprilie 2020, au fost raportate 803.175 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

(Foto: FRance 24)

Image
Image
Image