Coronavirus: Boris Johnson a mulţumit medicilor care au avut grijă de el

Coronavirus: Boris Johnson a mulţumit medicilor care au avut grijă de el

Premierul britanic Boris Johnson le-a mulţumit medicilor de la spitalul St. Thomas din Londra pentru că au avut grijă de el în timp ce se recuperează de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, transmite duminică dpa, citată de AGERPRES.

"Nu le pot mulţumi suficient. Le datorez viaţa", a afirmat Johnson într-o scurtă declaraţie de presă dată publicităţii sâmbătă seara.

Politicianul conservator, în vârstă de 55 de ani, care a fost spitalizat sâmbăta trecută cu febră mare, a petrecut trei zile la secţia de terapie intensivă a spitalului St. Thomas după ce starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.

Joi a fost mutat din nou într-un salon. Deocamdată nu este clar când va putea premierul britanic să revină la lucru, notează dpa.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image
Image