Coronavirus. Franţa introduce carantina “voluntară” pentru cetăţenii şi rezidenţii săi care revin din afara UE

Coronavirus. Franţa introduce carantina “voluntară” pentru cetăţenii şi rezidenţii săi care revin din afara UE

Francezii şi rezidenţii permanenţi în Franţa care sosesc în ţară din afara Uniunii Europene vor fi invitaţi să intre în mod “voluntar” într-o carantină de 14 zile, începând de miercuri, a anunţat marţi ministrul de externe Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP, citată de AGERPRES.

“Începând de miercuri, le vom cere tuturor francezilor (...) care se întorc în Franţa şi (persoanelor) care au reşedinţa în Franţa să se supună în mod voluntar unei carantine de 14 zile”, a declarat Le Drian la postul LCI, precizând că măsura vizează revenirile din 'exteriorul Uniunii Europene.

Măsura nu îi vizează deocamdată pe străinii din afara UE având în vedere că frontierele externe ale Uniunii, aşadar inclusiv pentru intrarea în Franţa, le sunt închise începând din 17 martie.

În interiorul UE, Parisul speră într-o relaxare a restricţiilor la frontiere începând din 15 iunie
“Cred că, progresiv, începând din 15 iunie, vom putea ajunge la o relaxare generalizată, cel puţin aceasta este ceea ce doresc”, a spus Le Drian.

În prezent, doar muncitorii transfrontalieri, persoanele care au un motiv familial sau cele care revin la locul de domiciliu pot circula între Franţa şi alte ţări din Uniunea Europeană.

Sursă foto ro.ambafrance.org.

Image
Image
Image
Image