Convorbirile de pace de la Riad au început luni, între oficialii americani și ruși, care își doresc încheierea războiului din Ucraina, intrat deja în al patrulea an.
Washingtonul urmărește un acord de încetare a focului la Marea Neagră înainte de a obţine un acord mai larg, informează Reuters, AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
Discuțiile din spatele ușilor închise de la Hotelul Ritz-Carlton din Riad, care vin după convorbirile care au avut loc duminică între SUA și Ucraina, au loc în timp ce președintele american Donald Trump își intensifică eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, intrat în al patrulea an, după ce săptămâna trecută a vorbit atât cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și cu președintele rus Vladimir Putin.
O sursă informată cu privire la planificarea discuțiilor a declarat că delegația americană este condusă de Andrew Peek, director senior la Consiliul Securității Naționale al Casei Albe, și de Michael Anton, un înalt oficial al Departamentului de Stat.
Rusia va fi reprezentată de Grigori Karasin, un fost diplomat, care este acum președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federației, și de Serghei Beseda, consilier al directorului Serviciului Federal de Securitate (FSB).
Citește mai mult pe Agerpres.
Sursă foto stirileprotv.ro