Epidemia provocată de noul virus din China: Oficial, numărul pacienților s-a triplat. Experții spun infecțiile ar fi mult mai multe

Epidemia noului coronavirus din China s-a extins în și mai multe orașe, au anunțat luni autoritățile chineze. Numărul pacienților s-a triplat, iar o a treia persoană a murit, stârnind îngrijorări privind ținerea sub control a bolii, transmite Reuters, citată de HotNews.

Situația ar putea fi mult mai gravă, experți britanici declarând pentru BBC că numărul celor infectați ar putea fi de 1.700, mult mai mare decât statisticile oficiale furnizate de chinezi.

Potrivit sursei citate, autoritățile sud-coreene au anunțat că a consemnat primul caz confirmat de coronavirus, o femeie de 35 de ani ce venea din China fiind izolată încă din aeroport pentru că prezenta mai multe simptome, printre care și febră mare. Săptămâna trecută, în Thailanda au fost consemnate două astfel de cazuri, iar în Japonia unul.
Comisia pentru sănătate Daxing (China) a anunțat că în Beijing au fost confirmate două cazuri, iar autoritățile din provincia Guyangdong au transmis că un caz a fost consemnat și în Shenzen.

Autoritățile locale din Wuhan, locul unde a apărut virusul, au informat că în weekend au apărut 136 de cazuri de pneumonie provocate de virus, acestea adăugându-se la cele 62 de cazuri deja confirmate. Suminică a fost înregistrat al treilea deces provocat de boală.

Numărul bolnavilor a trecut deja -potrivit cifrelor oficiale - de 200.
Virusul ține de aceeași familie de coronavirusuri ca cel SARS care a ucis aproape 800 de oameni la nivel global în 2002-2003, epidemie care a avut originea tot în China. Comisia Națională pentru Sănătate din China a transmis în weekend că a majorat eforturile de prevenție, dar a recunoscut că tot nu știe care este sursa virusului.

Global Times, ziar ce ține de People's Daily, grupul editorial oficial al Partidului Comunist, a scris într-un editorial că guvernul trebuie să dezvăluie toate informațiile pentru a nu repeta greșelile făcute în cazul SARS. Atunci, oficialii chinezi au ascuns epidemia timp de săptămâni, recunoscund problema abia după ce numărul morților a crescut, iar zvonurile se răspândiseră peste tot.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

Foto: pxhere.com

Image
Image
Image
Image