Europa are nevoie de cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare

Europa are nevoie de cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare

Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după pandemia de coronavirus (Covid-19), a afirmat Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), transmite Reuters, citată de AGERPRES.

Cel mai uşor mod de a organiza astfel de fonduri ar fi prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE, a explicat Klaus Regling, într-un interviu acordat duminică publicaţiei italiene Corriere della Sera.

"Aş spune că pentru a doua fază avem nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile europene, dar suma ar putea fi mai mare. Pentru asta, trebuie să discutăm cu mintea deschisă despre noi instrumente dar şi să utilizăm instituţiile existente, deoarece este mai uşor, în special prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE. Regândirea fondurilor europene ar contribui în mare măsură la menţinerea unităţii Uniunii Europene", a afirmat directorul Mecanismului European de Stabilitate.

În 9 aprilie, miniştrii de Finanţe din UE au pus la punct un pachet de măsuri în valoare de 540 miliarde de euro. Printre măsuri se numără împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate, garanţii pentru împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi o schemă pentru finanţarea programelor de şomaj parţial ale statelor membre. Cu toate acestea, miniştrii europeni de Finanţe au lăsat nerezolvată problema împărţirii poverii financiare din cauza lipsei unui acord cu privire la emiterea de obligaţiuni comune.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că economia zonei euro ar putea înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei provocate de pandemie.

Şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat săptămâna trecută că Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de un fond de relansare economică în valoare de 1.500 miliarde de euro care să fie finanţat cu obligaţiuni garantate de statele membre.

Imagine cu caracter iluastrativ, sursă 24-ore.ro.

Image
Image
Image
Image