Finlanda anunță că va cere aderarea la NATO

Finlanda anunță că va cere aderarea la NATO
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Finlanda trebuie să solicite aderarea la alianța militară NATO „fără întârziere", au declarat joi președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin, o schimbare majoră de politică declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, transmite HotNews.ro citând Reuters.

Finlanda care împarte cu Rusia o frontieră de 1.300 km și-a intensificat treptat cooperarea cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în calitate de partener după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

Până la invazia Rusiei în Ucraina, țara nordică s-a abținut de la aderare pentru a menține relații de prietenie cu vecinul său estic.
Opinia finlandezilor cu privire la NATO s-a schimbat rapid după ce Rusia a inițiat ceea ce numește o "operațiune specială" în Ucraina.

Potrivit sursei citate, sprijinul public finlandez pentru aderarea la NATO a crescut la cifre record în ultimele luni, ultimul sondaj realizat de televiziunea publică YLE indicând că 76% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării și doar 12% împotrivă, în condițiile în care sprijinul pentru aderare era de doar aproximativ 25% în anii de dinaintea războiului din Ucraina.

 

Foto stirileprotv.ro.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image