Fiul ultimului şah al Iranului prezice căderea rapidă a regimului de la Teheran

Prinţul iranian în exil Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului, a prezis miercuri căderea Republicii Islamice în următoarele luni, îndemnând occidentalii să nu negocieze cu regimul de la Teheran, relatează France Presse, citată de AGERPRES.                

La o conferinţă la Washington, el a făcut o paralelă între manifestaţiile iraniene din ultimele luni şi revoluţia islamică ce a condus la răsturnarea tatălui său la începutul anului 1979.                   

"Este doar o chestiune de timp", "cred că este aceeaşi stare de spirit", a spus fostul prinţ moştenitor în vârstă de 59 de ani, care locuieşte într-o suburbie a capitalei SUA.                   

"Durează doar câteva săptămâni sau luni pentru a ajunge la prăbuşirea finală, la fel ca în ultimele trei luni din 1978 înainte de revoluţie", a apreciat el.                   

Opozanţii iranieni aflaţi în exil au prezis deja în mod repetat căderea iminentă a regimului de la Teheran. Cu toate acestea, Reza Pahlavi a dat asigurări că iranienii ar putea "de această dată să simtă această ocazie pentru prima dată în 40 de ani".

Sursă foto Adevarul.ro.

Image
Image
Image
Image