Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, pe 26 aprilie

papa francisc funeralii

Miercuri, sicriul în care a fost depus Suveranul Pontif va fi dus în Capela Domus Sanctæ Marthæ la Bazilica Papală Sf. Petru, iar sâmbătă vor avea loc funeraliile Papei Francisc, potrivit comunicatelor transmise astăzi de Vatican.

Miercuri, 23 aprilie 2025, la ora 9:00, sicriul va fi adus de la Capela Domus Sanctæ Marthæ la Bazilica Papală Sf. Petru. Momentul rugăciunii va fi prezidat de Înaltpreasfințitul Cardinal Kevin Joseph Farrell, Camerlengo al Sfintei Biserici Romane.

Procesiunea va trece prin Piazza Santa Marta și Piazza dei Protomartiri Romani, va ieși în Piața Sf. Petru și va intra în Bazilica Vaticanului prin ușa centrală.

La Altarul Spovedaniei, Cardinalul Camerlengo va prezida Liturghia Cuvântului, după care credincioşii îi vor putea aduce  un ultim omagiu primului papă latino-american.

Sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10.00, va fi oficiată celebrată Liturghia de înmormântare a Pontifului Roman Francisc, în fața Bazilicii Sf. Petru, slujba urmând să fie condusă de Înalt Preasfințitul Cardinal Giovanni Battista Re, Decanul Colegiului Cardinalilor.

La ceremonii și-au anunțat deja prezența mai mulți șefi de stat, inclusiv președintele SUA, Donald Trump.

România va fi reprezentată de președintele interimar, Ilie Bolojan.