Iranul va permite femeilor să asiste la meciurile internaţionale

Femeile iraniene vor fi autorizate să intre pe stadioane la meciurile echipei naţionale masculine de fotbal, a anunţat joi ministrul Sportului din Iran, Masoud Soltanifar, citat de agenţia DPA, potrivit Agerpres.
"Toate pregătirile necesare au fost făcute astfel încât femeile să poată intra pe stadioanele de fotbal, iniţial doar pentru jocurile internaţionale", a precizat Soltanifar într-un comunicat.

Pe stadionul Azadi din Teheran, unde Iranul dispută majoritatea meciurilor de pe teren propriu şi urmează să evolueze luna viitoare în preliminariile Cupei Mondiale, au fost pregătite intrări separate, precum şi tribune şi toalete rezervate doar femeilor. Vor exista, de asemenea, forţe suplimentare de poliţie, pentru a se asigura că femeile pot intra şi ieşi în siguranţă de pe stadion, a adăugat demnitarul iranian.

În ultimele patru decenii, femeilor le-a fost interzis să asiste la meciurile de fotbal din Iran.
Preşedintele Iranului, Hassan Rowhani, este favorabil ridicării interdicţiei, dar nu a putut până acum să se impună în faţa puternicului cler iranian, care consideră că atmosfera de pe stadioane nu este una potrivită pentru femei.
Interdicţia încalcă statutul organismului de conducere al fotbalului mondial, FIFA, care a dat publicităţii joi un comunicat în care cere Iranului să permită accesul femeilor pe stadioane.

Potrivit sursei citate, în cazul menţinerii acestei interdicţiei, Iranul riscă sancţiuni care ar putea merge chiar până la excluderea la Cupa Mondială 2022.

Imagine cu caracter ilustrativ, Pressalert.

Image
Image
Image
Image