Jumătate de miliard de persoane ar putea fi aruncate în sărăcie (Oxfam)

Jumătate de miliard de persoane ar putea fi aruncate în sărăcie (Oxfam)

Pandemia de coronavirus ar putea arunca în sărăcie o jumătate de miliard de persoane în întreaga lume, a avertizat joi organizaţia de caritate Oxfam cu sediul în Marea Britanie, citată de dpa, potrivit AGERPRES.

Organizaţia de caritate a făcut apel la liderii mondiali să cadă de acord asupra unui pachet de salvare economică pentru a menţine ţările în curs de dezvoltare şi comunităţile pe linia de plutire, înaintea reuniunilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale şi miniştrilor de finanţe din G20 săptămâna viitoare.

Un nou raport comandat de Oxfam sugerează o creştere a sărăciei între 6 şi 8% comparativ cu nivelurile din 2018, în timp ce guvernele îşi stopează economiile pentru a gestiona răspândirea noului coronavirus.

Raportul constată că o scădere de 20% a veniturilor ca urmare a unei recesiuni cauzate de epidemia de virus ar putea împinge alte 548 milioane de persoane să trăiască cu sub 5,50 dolari pe zi, pragul internaţional al sărăciei stabilit de Banca Mondială pentru ţările cu venituri medii superioare.

Oxfam sugerează emiterea de granturi în numerar, mai mult sprijin pentru întreprinderile mici, precum şi suspendarea imediată a plăţilor datoriei ţărilor sărace.

Imagine cu caracter ilustrativ, sursă telem.ro.

Image
Image
Image
Image