Marine Le Pen a fost declarată vinovată de deturnare de fonduri publice

Marine Le Pen
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a fost declarată luni vinovată de deturnare de fonduri publice de către tribunalul corecţional de la Paris.

Tribunalul urmează să se pronunţe asupra unei posibile pedepse de ineligibilitate pentru ea, cu doi ani înainte de alegerile prezidenţiale, informează stirileprotv.ro citând AFP.

Citirea acestui verdict foarte aşteptat a început în jurul orei 08:20 GMT într-o sală plină de jurnalişti şi de public. Audierea ar urma să dureze cel puţin două ore.

Această decizie ţine în suspans clasa politică din Franţa, după ce acuzarea a cerut la sfârşitul lui noiembrie împotriva Marinei Le Pen, spre surprinderea generală, o pedeapsă de cinci ani de ineligibilitate "cu executare provizorie", adică una care să se aplice imediat, chiar şi în cazul în care cea vizată ar înainta apel.

Dacă judecătorii aprobă acest rechizitoriu, Marine Le Pen, 56 de ani, nu va mai putea participa la viitorul scrutin prezidenţial prevăzut în 2027, în care ea este dată drept favorită, după trei tentative nereuşite.

Acuzaţia cere de asemenea cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, ce pot fi transformaţi în muncă în folosul societăţii, şi plata unei amenzi de 300.000 de euro.

Opt eurodeputaţi ai partidului său Adunarea Naţională (RN) au fost declaraţi la rândul lor vinovaţi de deturnare de fonduri publice.

Tribunalul a estimat că prejudiciul total a fost de 2,9 milioane de euro, eurodeputaţii din RN făcând ca "persoane care lucrau în realitate pentru partidul" de extremă dreapta să fie "retribuite de Parlamentul European".

CITEȘTE MAI MULT PE stirileprotv.ro

 

 

Image
Image