fbpx

Medicii care îl îngrijesc pe Anatoli Ciubais nu exclud otrăvirea: „Nu-și poate închide ochii și are mușchii feței parțial paralizați”

Medicii care îl îngrijesc pe Anatoli Ciubais nu exclud otrăvirea: „Nu-și poate închide ochii și are mușchii feței parțial paralizați”

Image
Image

Anatoli Ciubais se află internat într-un spital privat din nordul Sardiniei, iar medicii italieni care îl îngrijesc pe fostul consilier al lui Vladimir Putin nu exclud posibilitatea ca acestă să fi fost otrăvit și au confirmat că Ciubais suferă de o boală neurologică rară, informează Digi24.ro citând ANSA și Moscow Times.

Echipa de medici italieni a confirmat că Anatoli Ciubais suferă de sindromul Guillain-Bare, o afecţiune rară a sistemului nervos periferic, provocată de sistemul imunitar. Fostul oficial rus, în vârstă de 67 de ani, a fost supus unor analize medicale amănunțite, iar rezultatele complete ale acestora încă sunt așteptate, pentru a se putea confirma clar dacă a fost sau nu vorba de o otrăvire, în cazul său.

Cauzele care declanșează sindromul Guillain-Barre nu sunt momentan pe deplin cunoscute de către oamenii de știință. În cazul celor care suferă de această boală rară, sistemul imunitar atacă sistemul nervos, ceea ce duce la o slăbire accentuată a mușchilor și membrelor și poate provoca paralizie, tulburări de echilibru, ori coordonare deficitară a mișcărilor. Recuperarea medicală poate dura mai mulți ani de zile.

„Starea sa este stabilă, dar Anatoli Borisovici (Ciubais) se află în continuare la terapie intensivă. Își mișcă greu mâinile și picioarele, nu-și poate închide ochii și are mușchii feței parțial paralizați”, a declarat Ksenia Sobceak, o prezentatoare TV și activistă politică din Rusia, care a și prezentat pe rețelele sociale o fotografie cu fostul oficial rus aflat pe patul de spital.

Ciubais este protejat de o „super escortă” de agenți privați de securitate care îl păzesc la spitalul privat din Olbia, Sardinia, unde fostul oficial rus este internat în prezent.

Anatoli Ciubais, fost vicepremier rus și fost consilier special al lui Vladimir Putin, s-ar fi îmbolnăvit subit şi a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la reanimare, iar opozanții ruși nu exclud posibilitatea ca el să fi fost otrăvit, pentru că știe multe secrete despre liderul rus.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto Digi24.ro.

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.