Medicul legist oficial a anunțat că a descoperit fentanil în sângele lui George Floyd, asfixiat de un poliţist

Medicul legist oficial a anunțat că a descoperit fentanil în sângele lui George Floyd, asfixiat de un poliţist

Moartea lui George Floyd, afro-americanul care şi-a pierdut viaţa pe 27 mai în Minneapolis, ca urmare a modului în care a fost maltratat de un ofiţer de poliţie alb, a fost calificată drept omucidere din cauza "presiunii exercitate în zona gâtului", a indicat luni medicul legist oficial responsabil de autopsia acestuia, adăugând că în sângele acestuia s-a descoperit fentanil, un puternic opiaceu, potrivit France Presse, citată de AGERPRES.

George Floyd de 46 de ani a făcut un "stop cardiac şi pulmonar" din cauza imobilizării sale de către forţele de ordine, a detaliat medicul legist al comitatului Hennepin într-un comunicat. În raportul său, el menţionează "alţi parametri importanţi: arteroscleroza şi hipertensiune arterială; intoxicare cu fentanil; utilizare recentă de amfetamine".

Până atunci, medicul legist oficial asigura că nu deţine "probe fizice care să susţină diagnosticul de asfixiere traumatică sau de strangulare".

"Efectul combinat al arestării şi al imobilizării lui Floyd de către poliţie, antecedentele sale medicale şi prezenţa potenţială a unor substanţe psihoactive în corpul său au contribuit probabil la moartea lui", a declarat el într-un raport preliminar.

Rezultatele definitive au fost făcute publice doar după ce avocaţii familiei au prezentat rezultatele unei autopsii efectuate de experţi independenţi pe care îi mandataseră.

Aceşti medici "au conchis că decesul a rezultat dintr-o asfixiere prin presiune prelungită", a declarat avocatul Ben Crump în cadrul unei conferinţe de presă.

Sursă foto youtube.

Image
Image
Image
Image