OMS îşi exprimă îngrijorarea faţă de o reizbucnire a focarelor în Europa

OMS îşi exprimă îngrijorarea faţă de o reizbucnire a focarelor în Europa

Numărul noilor cazuri de coronavirus este în creştere în Europa, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a atras atenţia asupra stării sistemului de sănătate, aflat deja sub presiune, dacă această recrudescenţă post-izolare nu este controlată, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

"Săptămâna trecută, Europa s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri săptămânale pentru prima oară după mai multe luni (...) 30 de ţări au fost afectate de o creştere a noilor cazuri de coronavirus în cursul ultimelor două săptămâni", a declarat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, la o conferinţă difuzată online din Copenhaga.

"În 11 dintre aceste ţări, accelerarea transmiterii a antrenat o recrudescenţă semnificativă care, dacă nu este controlată, va împinge sistemele de sănătate la capătul prăpastiei încă o dată în Europa", a declarat oficialul OMS, fără să nominalizeze vreo ţară sau să ofere cifre naţionale.

Potrivit OMS, regiunea înregistrează zilnic câte 20.000 noi cazuri de coronavirus şi peste 700 de decese.

Hans Kluge a salutat pe de de altă parte "reacţia rapidă" a unor ţări precum Polonia, Germania, Spania şi Israel în faţa escaladării noilor cazuri survenite "în şcoli, mine de cărbune şi unităţi de producţie alimentară".

"Când noi focare de cazuri au apărut, acestea au fost controlate prin intervenţii rapide şi bine ţintite", a spus el.

Europa OMS, care se întinde de la Atlantic până la Pacific şi cuprinde 53 de ţări heteroclite, de la Rusia până la Andorra, este un teritoriu care numără în total peste 2,5 milioane de cazuri oficiale de coronavirus, notează OMS.

 

Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.

Image
Image
Image