OMS lansează un proiect care vizează combaterea dezinformării cu privire la pandemie

OMS lansează un proiect care vizează combaterea dezinformării cu privire la pandemie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că va reuni oameni de ştiinţă şi experţi din diverse domenii în cadrul unui proiect care vizează combaterea dezinformării, un pericol relativ nou pentru sănătatea publică, relatează dpa, potrivit AGERPRES.

Oamenii de ştiinţă din diverse domenii, de la matematică la IT, sociologie, psihologie, sănătate şi comunicarea urmează să facă parte din acest proiect, a indicat OMS, potrivit AGERPRES, la încheierea unei conferinţe online, fără a oferi detalii suplimentare.

Colaborarea se va concentra pe un nou domeniu de cercetare, pe care OMS îl numeşte ''infodemiologie''.

Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat la declanşarea pandemiei asupra unei ''infodemii'' care ameninţă să copleşească oamenii cu o abundenţă de informaţii, dezinformare şi teorii ale conspiraţiei.

Infodemiologia îşi propune să studieze cum să se gestioneze cel mai bine această ameninţare.

Indiferent dacă sunt adevărate sau false, cantităţile excesive de informaţii pot influenţa negativ sănătatea oamenilor, potrivit OMS, crescând stresul şi eventual determinându-i pe oameni să accepte sfaturi care ar putea fi periculoase.

Informaţiile neclare şi înşelătoare ar putea ''afecta încrederea'' în autorităţile din domeniul sănătăţii, a indicat agenţia ONU.

Sursă foto bangkokpost.com.

Image