Papa Francisc a primit la Vatican echipa SPP responsabilă de securitatea sa în timpul vizitei în România

Papa Francisc a primit la Vatican, în această săptămână, echipa Serviciului de Pază și Protecție care se va ocupa de securitatea sa, în perioada vizitei oficiale în România, informează un comunicat al Comitetului interministerial ce se ocupă de acest eveniment, citat de AGERPRES.
"Papa Francisc şi-a manifestat încrederea în profesionalismul şi dăruirea ofiţerilor de protecţie români, pe care i-a binecuvântat şi le-a urat sărbători pascale fericite", arată sursa citată.
Echipa care asigură securitatea Papei în vizita din România este formată din ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază, pregătiţi special pentru un astfel de eveniment.
Securitatea la nivel naţional a întregii vizite este asigurată şi coordonată, în ansamblul ei, de către Comitetul Interministerial pentru Securitate "Vizită Papa Francisc 2019" format din instituţiile din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională - MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP.

Image
Image
Image
Image