Papa Francisc condamnă rasismul şi violenţele din Statele Unite şi a lansat un apel la reconciliere naţională

Papa Francisc condamnă rasismul şi violenţele din Statele Unite şi a lansat un apel la reconciliere naţională

Papa Francisc a declarat miercuri că orice formă de rasism este "intolerabilă", referindu-se la moartea recentă în custodia poliţiei din Statele Unite a unui bărbat afro-american, George Floyd, în oraşul Minneapolis, însă a condamnat în acelaşi timp şi actele de violenţă care s-au produs apoi în mai multe localităţi din această ţară, informează AGERPRES, citând AFP şi Reuters.

Suveranul pontif a dedicat întreaga secţiune în limba engleză din audienţa lui săptămânală situaţiei din Statele Unite. "Nu putem nici să tolerăm, nici să închidem ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excluziune şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane", a declarat papa Francisc.

Liderul de la Vatican a adăugat că "nimic nu se câştigă" prin acte de violenţă, pe care le consideră "autodistrugătoare" şi "autovătămătoare".

În aceeaşi alocuţiune, papa Francisc le-a cerut americanilor să îl implore pe Dumnezeu pentru a cere o reconciliere naţională şi pace. El a cerut, totodată, Fecioarei Maria "să intervină pentru toţi aceia care lucrează pentru pace şi dreptate în Statele Unite şi în întreaga lume".

Suveranul pontif a mai spus că moartea lui George Floyd reprezintă o tragedie şi a mărturisit că se roagă pentru sufletul acestuia şi pentru toţi cei care au fost asasinaţi ca urmare a "păcatului rasismului".

Sursă foto vaticannews.va.

Image
Image
Image