Piloţii British Airways intră în grevă de la miezul nopţii. Majoritatea zborurilor, anulate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Piloţii British Airways vor începe o grevă de două zile la miezul nopţii, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă, potrivit BBC, citată de MEDIAFAX. Pasagerii au fost sfătuiţi să nu meargă la aeroporturi, iar British Airways spune că majoritatea călătorilor au apelat la soluţii alternative.
Atât British Airways (BA), cât şi sindicatul piloţilor, Balpa, au spus că sunt dispuşi să înceapă noi discuţii. Cu toate acestea, marea majoritate a zborurilor BA care decolează din Marea Britanie luni şi marţi au fost anulate. De asemenea, va vor fi afectate şi zborurile înainte şi după grevă.

În cel mai recent anunţ, BA a spus: „rămânem pregătiţi şi dispuşi să revenim la discuţiile cu Balpa”. Între timp, Balpa a indicat că „piloţii BA ar putea renunţa la grevă dacă compania aeriană acceptă să negocieze o nouă propunere”. Sindicatul adaugă că grevele sunt o „ultimă soluţie”, născută din „frustrarea enormă” generată de managementul companiei aeriene.
Piloţii au respins anterior o creştere a salariilor în valoare de 11,5% pe parcursul a trei ani, propusă de compania aeriană în iulie.

Vineri, BA a spus că „marea majoritate” a clienţilor afectaţi au acceptat fie o rambursare, fie au fost de acord să zboare la o altă dată sau cu o altă companie aeriană.

Credit foto MEDIAFAX.

Image