Președinta Ungariei, Katalin Novàk, a demisionat în contextul revoltei stârnite de grațierea unui condamnat într-un caz de pedofilie

demisie Katalin Novàk
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, o apropiată a lui Viktor Orban, şi-a anunţat sâmbătă demisia, în contextul controverselor majore legate de graţierea unui condamnat într-un caz de pedofilie.

 

Mii de persoane au manifestat vineri la Budapesta pentru a protesta faţă de graţierea acordată în aprilie 2023 de Katalin Novàk unui director adjunct al unei case de copii condamnat la închisoare, în 2019, pentru că a acoperit agresiuni sexuale asupra minorilor comise de superiorul său. Actul făcea parte dintr-un set de 20 de grațieri acordate cu prilejul vizitei Papei.

„Am luat o decizie de graţiere care a lăsat mulţi oameni nedumeriţi şi neîmpăcaţi. Este de înţeles că vor o explicaţie. (...) Puterea de clemenţă este poate cea mai sensibilă dintre toate. Pentru că o decizie privind viaţa unei persoane trebuie să fie luată pe baza cererii de graţiere şi a informaţiilor disponibile. În aprilie anul trecut, am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi. M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie. (...) Nu există şi nu poate exista nicio îndoială în acest caz. Nu aş acorda niciodată graţierea unei persoane despre care cred că abuzează fizic sau psihic de copii. Aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi”, a declarat Katalin Novàk în discursul prin care și-a anunțat demisia, citat de News.ro.

Aceasta a lăsat să se înțeleagă faptul că demisionează la cererea partidului.

În încheierea alocuţiunii sale, Katalin Novàk, mamă a trei copii, le-a mulţumit celor care au sprijinit-o şi celor cu care a lucrat, dar mai ales familiei sale şi soţului, fără a pomeni nimic de Viktor Orban sau de partidul Fidesz.

În plus, ea lasă să se înţeleagă că se va retrage din viaţa publică şi nu va reveni în politică. „Mulţumesc lui Adam, Thomas şi Kata (copiii ei - n.r.) pentru că le-am fost mamă şi pentru că mi-au oferit un scop pentru următoarea etapă a vieţii mele după viaţa publică”, a declarat Katalin Novak.

Pe fondul acestui scandal, și fostul ministru al Justiției Judit Varga - care ar fi urmat să conducă lista Fidesz pentru alegerile europarlamentare şi care a semnat, de asemenea, graţierea controversată - a anunțat că a demisionat din partid.

În încercarea de a limita daunele politice, Viktor Orban, al cărui partid, Fidesz, începe campania pentru alegerile europarlamentare din iunie, a depus joi seara în Parlament un amendament constituţional care îl privează pe preşedinte de dreptul de a graţia infracţiuni comise împotriva copiilor.

În vârstă de 46 de ani, Katalin Novak a fost învestită preşedinte al Ungariei în mai 2022, devenind prima femeie din istoria ţării care deţine această funcţie, una cu un rol mai mult de reprezentare.

 

Image