Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, așa cum îi informase că va face pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi pe cancelarul german Olaf Scholz. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că acest lucru "erodează eforturile de soluţionare a conflictului şi încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte". La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că "UE şi partenerii săi vor reacţiona cu unitate, fermitate şi hotărâre în solidaritate cu Ucraina". Și România, prin președintele Klaus Iohannis, și-a exprimat punctul de vedere, condamnând cu fermitate recunoaşterea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk ca independente.
După şedinţa Consiliului de Securitate al Federaţiei ruse, într-un discurs despre istoria Rusiei și a fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene sub conducerea comunistă în secolul al XX-lea, Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991, informează CNN, citat de News.ro. În direct, Vladimir Putin a semnat apoi decretele de recunoaştere a independenţei celor două republici separatiste, în prezenţa liderilor acestora.
"Consider că este necesar să luăm o decizie de mult aşteptată: să recunoaştem imediat independenţa şi suveranitatea Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Lugansk. Solicit Adunării Federale a Federaţiei Ruse să susţină această decizie, iar apoi să ratifice tratatele de prietenie şi asistenţă reciprocă cu ambele republici. Aceste două documente vor fi pregătite şi semnate în viitorul foarte apropiat. Şi cerem celor care au confiscat şi deţin puterea în Kiev o încetare imediată a ostilităţilor. În caz contrar, toată responsabilitatea pentru eventuala continuare a vărsării de sânge va reveni în întregime conştiinţei regimului care guvernează pe teritoriul Ucrainei. Anunţând deciziile luate astăzi, am încredere în sprijinul cetăţenilor Rusiei şi al tuturor forţelor patriotice ale ţării", a transmis Putin.
O recunoaştere de către Rusia a teritoriilor separatiste proruse din Donbas, în estul Ucrainei, ar constitui o ”încălcare grosolană a dreptului internaţional”, declara, recent, secretarul de stat american Antony Blinken.
Europa și NATO au condamnat imediat decizia Rusiei
"Acest lucru subminează şi mai mult suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, erodează eforturile de soluţionare a conflictului şi încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte. În 2015, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, care include Rusia, şi-a reafirmat respectul deplin pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei. Doneţk şi Lugansk fac parte din Ucraina. Moscova continuă să alimenteze conflictul din estul Ucrainei, oferind sprijin financiar şi militar separatiştilor. De asemenea, încearcă să pună în scenă un pretext pentru a invada din nou Ucraina. NATO sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional. Aliaţii îndeamnă Rusia, în cei mai puternici termeni posibil, să aleagă calea diplomaţiei şi să-şi retragă forţele din Ucraina în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele sale internaţionale", a declarat Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
"Recunoaşterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a acordurilor de la Minsk. UE şi partenerii săi vor reacţiona cu unitate, fermitate şi hotărâre în solidaritate cu Ucraina", a transmis și preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Este clar contrat dreptului internaţional. Este o încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii Ucrainei, este o repudiere a acordurilor de la Minsk. Cred că este un semn foarte rău, un alt indiciu că lucrurile se mişcă în direcţia greşită în Ucraina", a transmis și premierul britanic Boris Johnson.
Klaus Iohannis, despre decizia anunțată de Putin: "O încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei"
"România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Lugansk, părți componente ale Ucrainei.
Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.
De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conținut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale garantate de însuși Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internațional prevăzute de Carta ONU și de Actul final de la Helsinki.
Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei.
România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite", a transmis, în acest context, Klaus Iohannis, președintele României.
Sursa foto: tvrmoldova.md