Secretarul general al ONU a cerut, în cadrul vizitei la Moscova, o încetare imediată a focului

Secretarul general al ONU a cerut, în cadrul vizitei la Moscova, o încetare imediată a focului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a pledat marţi, în prima sa vizită la Moscova după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pentru o încetare a focului "în cel mai scurt timp", transmite Digi24.ro citând  Reuters.

"Acest lucru ne interesează mult, să găsim mijloacele pentru a crea condiţiile pentru un dialog eficient, să creăm condiţiile pentru o încetare a focului în cel mai scurt timp cu putinţă", a declarat Guterres în timpul discuţiilor cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Deşi situaţia din Ucraina este "complexă, cu interpretări diferite asupra a ceea ce se întâmplă", este posibil să existe "un dialog serios cu privire la modul de a acţiona cel mai bine pentru a reduce la maximum suferinţa oamenilor", a adăugat el.

Antonio Guterres a anunţat că ONU este dispusă să facă tot ceea ce este posibil pentru "a pune capăt războiului din Ucraina", notează Agerpres potrivit sursei citate.

După întrevederea cu Lavrov, Guterres urmează să fie primit de preşedintele Vladimir Putin, iar apoi se va deplasa la Kiev.

"Suntem profund interesaţi în aceste momente să facem tot posibilul pentru a pune capăt războiului din Ucraina cât mai repede, şi să facem tot posibilul să reducem suferinţa oamenilor şi să reducem impactul asupra grupurilor vulnerabile din alte ţări ale lumii", a insistat Guterres.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse a dat asigurări că Moscova a răspuns rapid iniţiativei lui Guterres şi a acceptat să discute despre o serie de teme importante, "inclusiv situaţia privind Ucraina, care este catalizatorul unor probleme multiple acumulate în ultimele decenii în regiunea euroatlantică".

 

Foto Digi24.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Image