SUA trimit mii de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani

Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3.000-3.500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Esper, a decis să-şi anuleze concediul pe care şi-l programase pentru luna ianuarie, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Iranul a promis răzbunare ''la momentul şi locul potrivit'' după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, cel mai proeminent comandant militar iranian şi arhitect al influenţei sporite a Iranului în Orientul Mijlociu.

Citiți și:  Trump a declarat că SUA nu doresc un război sau o schimbare de regm în Iran, dar sunt pregătite să acționeze dacă viața americanilor e în pericol


Oficiali americani au mai declarat agenţiei Reuters că secretarul apărării, Mark Esper, şi-a anulat concediul pe care intenţiona să-l ia mai târziu în cursul lunii ianuarie, mai notează Agerpres.

Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse, printre cei ucişi numărându-se şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

 

 

Image
Image
Image
Image