Theresa May prezintă Parlamentului un nou plan pentru ieșirea Marii Britanii din UE

Premierul britanic, Theresa May, urmează să detalieze luni în faţa deputaţilor un nou plan pentru Brexit după respingerea masivă, pe 15 ianuarie, de către deputaţi, a acordului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul la sfârşitul lui 2018.

Şefa cabinetului de la Londra s-a angajat în negocieri cu opoziţia pentru a încerca să ajungă la un consens asupra unui nou acord, dar situaţia se află în impas, notează Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a avertizat duminică, în paginile jurnalului The Sunday Telegraph, contra unui "tsunami politic" dacă deputaţii vor eşua să respecte votul referendumului din 2016 care a decis retragerea din UE, mai relatează sursa citată.

El i-a criticat, de asemenea, pe partizanii unui Brexit fără acord, dorit de opoziţia laburistă, afirmând că este "lucrul cel mai stupid posibil" într-o negociere "să renunţi la cartea cea mai puternică''.

Image
Image
Image