UE salută noua coaliţie de guvernământ din Italia, care elimină gruparea de extremă-dreapta

Comisarul european Guenther Oettinger, membru al conservatorilor cancelarului Merkel din Germania, a salutat joi perspectiva unui nou Guvern pro-european care să preia puterea în Italia, afirmând că este o evoluţie în bine, potrivit Reuters, citată de MEDIAFAX.

 Miercuri, Partidul Mişcarea 5 Stele din Italia şi Partidul Democrat din opoziţie au anunţat că vor încerca să formeze o coaliţie - după mai mulţi ani de ostilitate între cele două formaţiuni politice - pentru a evita alegerile anticipate şi pentru a reduce incertitudinea economică.
Şeful statului din Italia este aşteptat să ofere joi celor două partide şansa de a forma un nou guvern, punând capăt unei perioade de trei săptămâni de incertitudine politică care ar putea marca un moment de cotitură în relaţiile sale cu Uniunea Europeană.
Inamice în trecut, cele două partide au intrat în discuţii pentru formarea unei coaliţii după ce fostul partener de coaliţie al Miscării 5 Stele, partidul de extremă-dreapta, Liga Nordului, condus de eurocepticul Matteo Salvini, a declarat guvernul nefuncţional şi a solicitat alegeri anticipate.

Credit foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image