UE și UK au convenit că discuţiile privind acordul comercial post-Brexit vor continua

UE și UK au convenit că discuţiile privind acordul comercial post-Brexit vor continua
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi prim-ministrul britanic Boris Johnson au transmis duminică, după convorbirea avută, că discuţiile între cele două părţi privind acordul comercial post-Brexit vor continua, transmite BBC, potrivit stirileprotv.ro.

„Amândoi credem că e responsabil la acest moment să facem un efort suplimentar”, a declarat ea.

Un comunicat comun a fost emis de prim-ministrul britanic şi de preşedinta CE.

„Am avut o discuţie telefonică utilă astăzi. Am discutat principalele subiecte nerezolvate. Echipele noastre de negociere au lucrat fără oprire în ultimele zile. Şi, în ciuda epuizării, după aproximativ un an de negocieri, în ciuda faptului că termenele limită au fost depăşite de multe ori, credem că este responsabil la acest moment să facem eforturi suplimentare. Am mandatat în consecinţă negociatorii noştri să continue discuţiile şi să vadă dacă un acord, chiar şi în acest stadiu, poate fi atins”.

Von der Leyen a adăugat că negocierile vor continua la Bruxelles.

Sursă foto dw.com

Image