Un avion cu 143 de pasageri la bord a ratat aterizarea şi a ajuns într-un râu

Un avion Boeing 737, cu 143 de oameni la bord, a ratat aterizarea la o bază militară şi a ajuns în râul St. Johns din Jacksonville, Florida. 21 de oameni au fost răniţi în acest incident aviatic.

Incidentul s-a petrecut vineri noapte, la ora locală 21.40, în timpul unei furtuni, scrie agenţia Reuters, citată de România TV. Autorităţile din Jacksonville au anunţat pe Twitter că 21 de oameni au fost duşi la spital şi se află în stare bună.

Avionul, modelul 737-800, venea din Naval Station Guantanamo Bay din Cuba cu 136 de pasageri şi 7 membri ai echipajului şi urma să aterizeze pe Naval Air Station Jacksonville. Avionul nu s-a scufundat, au mai anunţat oficialităţile, care au prezentat şi două fotografii cu aparatul de zbor intact plutind.

Primarul din Jacksonville, Lenny Curry, a scris pe Twitter că preşedintele american Donald Trump l-a sunat pentru a-i oferi ajutorul.

Un pasager a declarat pentru CNN că zborul, care a plecat cu o întârziere de patru ore, a făcut „o aterizare cu adevărat grea" în Jacksonville, în timpul furtunii. Avionul aparţine companiei Miami Air International, care nu a comentat încă incidentul, mai relatează România TV. Un purtător de cuvânt al Boeing a transmis că incidentul a fost adus la cunoştinţa companiei şi că sunt adunate informaţii.

Image
Image
Image
Image