Un canadian de origine română a înjunghiat un preot în timpul unei slujbe religioase

Un român este acuzat în Canada că a atacat cu un cuţit un preot în timpul unei slujbe religioase.
Întreg atacul a fost filmat, fiind transmis în direct de un post de televiziune catolic. La slujbă asistau în jur de 50 de oameni.
Oribilul eveniment s-a întâmplat vineri la Montreal. Suspectul, un tânăr de origine română în vârstă de 26 de ani, este acuzat de tentativă de omor. Preotul în vârstă de 77 de ani, a scăpat cu o rană uşoară în zona toracelui şi între timp a fost externat.
Potrivit presei canadiene citate de digi24.ro, suspectul a fost achitat în 2017 într-un caz de hărțuire criminală. Este şomer şi în 2016 şi-a declarat falimentul pentru datorii de 16.000 de dolari.
„Sunt mereu oameni dimineaţa. Slujba era în desfăşurare, era televizată şi, la un moment dat, individul a decis să se repeadă în faţă şi să-l atace pe părintele Grou. Oamenii de la pază erau chiar în spatele lui şi au putut să intervină imediat. L-au imobilizat pe bărbat la podea până când a venit poliţia. Pur şi simplu a alergat în faţă şi l-a înjunghiat. Nu a strigat nimic. Oamenii ascultau”, a spus purtător de cuvânt al Oratoriului St. Joseph, Celine Barbeau potrivit digi24.ro.
Identificat drept Vlad Cristian Eremia, acesta a folosit un cuțit de bucătărie de 15 centimetri pentru a-l ataca pe preotul Claude Grou care ținea slujba de dimineață la o biserică din Montreal. Pentru a-l opri, mai mulți credincioși au intervenit și l-au imobilizat pe agresor. „N-am văzut inițial cuțitul. M-am uitat direct la el și am încercat să stăm de vorbă. S-a calmat puțin”, a spus Claude Bergeron, unul dintre enoriașii care au intervenit pentru a-l salva pe preot, potrivit stirileprotv.ro.
Foto cu caracter ilustrativ.

Image
Image
Image
Image