Un excursionist francez, descoperit mort în Italia la nouă zile după ce sunase la serviciile de urgenţă

Un excursionist francez a fost descoperit mort în sudul Italiei duminică seara, la nouă zile după ce sunase la serviciile de urgenţă pentru a spune că a căzut şi şi-a rupt ambele picioare, dar nu ştie exact unde se află, informează DPA, citată de Agerpres.

Serviciul de pompieri italian a scris pe Twitter că salvatorii montani au descoperit corpul lui Simon Gautier la baza unei stânci din apropierea coastei la San Giovanni a Piro, o mică localitate situată la aproximativ 130 de kilometri sud-est de Napoli.

Serviciul declarase anterior că 35 de pompieri fuseseră mobilizaţi pentru salvarea lui Gautier în a opta zi de căutări, ajutaţi de drone, de un elicoptar, de speologi şi de alţi specialişti.

Tânărul de 27 de ani locuia la Roma de doi ani, unde scria o teză de istoria artei.

Prietenii săi îşi păstraseră speranţa că salvatorii îl vor găsi în viaţă.

Mama sa a criticat operaţiunea de salvare, acuzând că aceasta nu a mobilizat suficiente resurse, îndeajuns de rapid.

Image
Image
Image
Image