Un fost component al trupei ABBA îşi declară susţinerea faţă de activista pentru mediu Greta Thunberg

Cântăreţul Bjorn Ulvaeus, fost component al legendarei trupe suedeze ABBA, şi-a declarat susţinerea pentru adolescenta Greta Thunberg, activistă pentru climă, pe care a descris-o ca având superputeri, a relatat vineri DPA, citată de Agerpres.

"A devenit coşmarul populiştilor. Susţine că acum avem nevoie de ştiinţă şi înţelegere, nu de naţionalism învechit şi răsuflat sau de teorii ale conspiraţiei", a spus Ulvaeus într-o declaraţie video publicată vineri de cotidianul din Stockholm Svenska Dagbladet.
Ulvaeus a mai spus că autoarea suedeză Astrid Lindgren (1907-2002), creatoarea a numeroase personaje populare de ficţiune, printre care şi Pippi Longstocking (Pipi Şoseţica), ar fi îndrăgit-o pe Greta.
Thunberg ''este o Pippi Longstocking directă, încăpăţânată, cu o gândire profundă'', a mai spus acesta.

Ulvaeus a mai menţionat că mulţi dintre criticii adolescentei de 16 ani sunt ''bărbaţi maturi'' aşa cum este şi el.
Thunberg, aflată în prezent în Statele Unite unde a luat parte la proteste pentru climă şi la un summit pe teme de mediu organizat de ONU, a iniţiat în august 2018 ''o grevă şcolară'' în faţa sediului Parlamentului suedez care a inspirat proteste similare ale tinerilor din diferite părţi ale globului, desfăşurate sub sloganul ''Vineri pentru Viitor''.
"Este o realizare monumentală faptul că a creat o mişcare globală amplă de la zero într-un timp atât de scurt", a mai spus Ulvaeus.

Credit foto Wikipedia.

Image
Image
Image
Image