Un jurnalist Reuters a murit și alți șase au fost răniți, după un bombardament al Israelului în sudul Libanului

Un jurnalist Reuters a murit și alți șase au fost răniți, după un bombardament al Israelului în sudul Libanului
Un cameraman care lucra pentru agenția Reuters a murit în Liban, în timpul unui bombardament al armatei israeliene împotriva grupării Hezbollah
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un cameraman care lucra pentru agenția de presă Reuters a fost ucis în sudul Libanului, în timpul unui bombardament al armatei israeliene îndreptat împotriva formațiunii Hezbollah. Alți șase jurnaliști au fost răniți.

„Suntem profund întristați să aflăm că operatorul nostru de video, Issam Abdallah, a fost ucis”, se arată într-un comunicat transmis vineri de agenția de presă.

Issam făcea parte dintr-o echipă Reuters din sudul Libanului care furniza imagini video în direct. Acesta a căzut victimă după ce un obuz israelian a căzut în mijlocul unui grup de jurnaliști internaționali care acopereau confruntările de la granița din sudul Libanului, transmite The Guardian. Alți șase jurnaliști au fost răniți.

Un jurnalist Reuters a murit și alți șase au fost răniți, în sudul Libanului

„Căutăm de urgență mai multe informații, colaborăm cu autoritățile din regiune și sprijinim familia și colegii lui Issam”, a precizat Reuters în comunicat.

Al Jazeera a declarat că doi dintre angajații săi, Elie Brakhya și reporterul Carmen Joukhadar, se numără printre răniți.

Bombardamentul a avut loc în timpul unui schimb de focuri de-a lungul graniței dintre Liban și Israel între trupele israeliene și membri ai grupării militante libaneze Hezbollah, informează Digi24.

Image