Un şef de stat a demisionat după cinci zile de la preluarea puterii

Un şef de stat a demisionat după cinci zile de la preluarea puterii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele interimar al Peru, Manuel Merino, a demisionat duminică, la numai cinci zile după ce a ajuns la putere. Decizia a fost luată în urma unor proteste extrem de violente, care au izbucnit după ce fostul președinte Martin Vizcarra a fost pus sub acuzare, relatează Digi24, citând CNN.

Manuel Merino şi-a anunţat duminica demisia „irevocabilă” de la Preşedinţia Peru şi a lansat un apel la „pace şi unitate”, un pas ce deschide calea pentru soluţionarea crizei politice grave şi profunde cu care se confruntă ţara. Anunţul demisiei a fost primit cu emoţie şi aplauze pe străzi, unde mii de cetăţeni au continuat să protesteze. 

Lunea trecută, Parlamentul din Peru a votat pentru destituirea preşedintelui Martin Vizcarra pentru „incapacitate morală”, fiind acuzat că a luat mită în timp ce era guvernator, în 2014. Instalarea la preşedinţie a lui Merino (centru-dreapta), fost preşedinte al legislativului, a generat manifestaţii de protest la Lima şi în alte oraşe, transmite Digi24.

Image