Uniunea Europeană lansează Acordul Verde European, cel mai ambițios program din lume privind combaterea schimbărilor climatice

Uniunea Europeană va lansa, săptămâna viitoare, cel mai ambiţios program din lume privind combaterea schimbărilor climatice, proiect cunoscut ca Acordul Verde European, care va schimba în mod radical economia Blocului comunitar, relatează agenţia de ştiri Bloomberg, potrivit MEDIAFAX.

Liderii UE se vor angaja ca în 2050 să reducă la zero emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de declaraţie comună pentru summitul din 12-13 decembrie, la Bruxelles.
Uniunea Europeană va promite sporirea investiţiilor verzi, analizează posibilitatea destinderii interdicţiei de a acorda ajutoare de stat pentru companii, şi impozitarea importurilor din ţări care nu corespund standardelor de mediu.

"Dacă obiectivul nostru comun este să fim un continent neutru din punct de vedere climatic în 2050, trebuie să acţionăm acum”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, la o conferinţă pe teme climatice, organizată luni de Naţiunile Unite. "Este o tranziţie generaţională pe care trebuie să o realizăm", a adăugat von der Leyen.

Planul UE ar plasa Blocul comunitar înaintea altor actori internaţionali majori. Ţări ca India, China şi Japonia, încă nu au transpus angajamentele voluntare asumate prin Acordul climatic de la Paris în măsuri naţionale obligatorii. Mai mult, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că va retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în anul 2015.

Comisia Europeană va avea sarcina de a întocmi regulile ce vor transforma economia europeană, după ce liderii statelor membre vor fi aprobat obiectivele pentru 2050 privind clima. Formularea proiectului de comunicat comun însă s-ar putea modifica înainte de summitul de săptămâna viitoare.

De asemenea, Comisia Europeană a estimat că, după 2030, ar putea fi necesare investiţii suplimentare în energie şi infrastructură de până la 290 miliarde de euro pe an pentru îndeplinirea obiectivelor.
Banca Europeană de Investiţii, care va conduce eforturile de finanţare, s-a angajat să mobilizeze 1 trilion de euro pe parcursul unui deceniu.

Von der Leyen a declarat la reuniunea ONU că Executivul UE va propune în luna martie o directivă europeană care "va face ireversibilă tranziţia la neutralitatea climatică".

Crediti foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image
Image