Val de caniculă peste Europa

Europa se va confrunta săptămâna viitoare cu o caniculă excepţională prin precocitatea şi intensitatea sa - temperaturi de 40 de grade Celsius în timpul zilei şi de 25 de grade Celsius pe timpul nopţii -, potrivit agenţiilor naţionale de meteorologie, care reamintesc că valurile de căldură se vor înmulţi odată cu intensificarea modificărilor climatice, informează AGERPRES citând AFP.

Din Marea Britanie până în Grecia şi din Spania până în Belgia, un val de aer cald provenind din Maghreb şi Peninsula Iberică va determina o creştere a temperaturilor încă din acest weekend în ansamblul Europei, pentru a atinge valori maximale în zilele de marţi şi miercuri, posibil şi joi.

În Germania, temperaturile vor ajunge până la 37 de grade Celsius marţi, apoi 38 de grade Celsius miercuri, înainte de a începe să scadă, potrivit agenţiei Wetter Deutschland.

Un cod galben a fost emis în Spania de Agenţia publică de meteorologie (AEMET) pentru duminică în mai multe provincii din nordul ţării, unde temperaturile vor depăşi pragul de 36 de grade Celsius. AEMET se aşteaptă la o vară "mai caldă decât este normal", la fel ca în 2018, însă temperaturile ar trebui să fie mai mici în raport cu cele înregistrate în verile din 2015 şi 2017.

Belgia, care a emis un avertisment de "căldură puternică", prevede "valori maximale de până la 34 sau 35 de grade" în aceleaşi zile, potrivit Institutului Regal de Meteorologie. Elveţia se aşteaptă şi ea la "temperaturi caniculare săptămâna viitoare: până la 36 de grade marţi şi 37 de grade miercuri", potrivit MeteoSuisse.

Meteorologii din Regatul Unit al Marii Britanii s-au declarat deosebit de îngrijoraţi din cauza "furtunilor violente" prognozate, pentru care a fost emis un avertisment ce va rămâne în vigoare de duminică până marţi. "Vom avea o vreme caldă, umedă şi instabilă", a prevenit MetOffice.

Grecia se va număra printre ţările cele mai afectate, cu temperaturi care vor urca până la 39 de grade Celsius începând din acest weekend.

Noul val de căldură vine să confirme efectele provocate de modificările climatice, resimţite tot mai des în ultimele veri.

În 2016 şi 2017, vârfuri de temperatură au fost înregistrate în iunie şi la sfârşitul lunilor august şi septembrie, în contextul în care, în trecut, astfel de fenomene erau "rezervate pentru perioada 1 iulie - jumătatea lunii august", a subliniat meteorologul Francois Gourand, potrivit sursei citate.

Acordul pentru climă de la Paris, semnat în 2015, şi-a fixat obiectivul de a limita creşterea temperaturii medii pe planetă sub pragul de 2 grade Celsius în raport cu era preindustrială, sau chiar la 1,5 grade Celsius, pentru a limita consecinţele negative ale modificărilor climatice (caniculă, secetă, uragane, creşterea nivelului oceanului). Deocamdată, statele semnatare nu au implementat măsuri stricte în acest sens.
Valurile de căldură se vor înmulţi începând din 2021 şi ar putea să devină de două-trei ori mai numeroase până la jumătatea acestui secol.

Image
Image
Image
Image