Virusul chinez a ajuns în 11 țări străine, inclusiv în Europa

Virusul chinez a ajuns în 11 țări străine, inclusiv în Europa

Numărul deceselor provocate de coronavirusul chinez a sărit sâmbătă de la 26 la 41, autoritățile de la Beijing luând măsuri de limitare a călătoriilor populației și anulând multe adunări publice, transmite Reuters. Două cazuri de infectare cu noul coronavirus chinez au fost confirmate în Franța, fiind primele de acest tip din Europa. Peste 1.300 de oameni sunt infectați la nivel global, iar autoritățile sanitare din toată lumea încearcă să previncă o pandemie.

În total, 450 de medici şi alt personal sanitar al Armatei Populare de Eliberare au ajuns cu avionul la Wuhan (centrul Chinei) pentru a participa la lupta împotriva noului coronavirus, a anunţat sâmbătă agenţia Xinhua, preluată de AFP. Unii dintre aceştia au experienţă în lupta împotriva virusului Ebola şi SARS. (Xinhua, Agerpres)

Wuhan, un oraș cu 11 milioane de locuitori, este practic închis de joi, aproape toate zborurile fiind anulate, iar la ieșirile din oraș fiind instalate puncte de control. Autoritățile au implementat restricții de transport în toată provincia Hubei, ce are o populație de 59 de milioane de oameni.

Sâmbătă, în Beijing, lucrători în costume de protecție verifică temperatura pasagerilor ce intră în stații de metrou, iar unele curse feroviare din regiunea deltei fluviului Yangtze au fost suspendate.

Numărul cazurilor confirmate în China este de 1.287, potrivit Comisiei Naționale de Sănătate. Virusul a fost depistat și în Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Nepal, Malaezia, Franța, Statele Unite și Australia.

Organizația Mondială a Sănătății a fost, joi, din nou divizată în ceea ce privește declararea unei urgențe de sănătate publică la nivel internațional în cazul virusului chinez. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat că „este o urgență în China”, dar nu a devenit încă o urgență la nivel mondial, „deși poate deveni una”.

Un studiu publicat miercuri de 4 cercetători chinezi în revista Journal of Medical Virology arată spre șerpi. Mai exact, spre cele două specii de șerpi des întâlnite în sud-estul Chinei (unde a apărut focarul): Bungarus multicinctus și Naja atra, sau cobra chineză, scriu autorii studiului.

Image
Image
Image
Image