Wuhan: Laboratorul suspectat că ar fi la originea coronavirusului neagă orice responsabilitate

Wuhan: Laboratorul suspectat că ar fi la originea coronavirusului neagă orice responsabilitate

Directorul laboratorului arătat cu degetul de media americane drept o posibilă sursă a noului coronavirus a dezminţit categoric sâmbătă orice responsabilitate, relatează AFP, citată de AGERPRES.

"Este imposibil ca acest virus să provină de la noi", a declarat într-un interviu pentru canalul de stat CGTN, Yuan Zhiming, directorul Institutului de virologie din Wuhan, oraş epicentru al pandemiei.

Potrivit majorităţii oamenilor de ştiinţă, noul coronavirus a fost probabil transmis la om de la un animal. O piaţă din oraşul Wuhan a fost incriminată, întrucât vindea animale sălbatice vii.

Însă faptul că la câţiva kilometri distanţă se află acest institut de virologie alimentează de luni de zile ipoteze privind o scurgere din acest laborator sensibil.

"Ştim cu claritate ce tip de cercetări sunt desfăşurate la institut şi cum sunt gestionate eşantioanele de virus", a adăugat directorul acestui institut care deţine un laborator P4, instituţie de înaltă securitate în care se află tulpinile unor virusuri dintre cele mai periculoase, precum Ebola.

Prin simpla localizare a institutului din Wuhan, "oamenii nu se pot împiedica să facă asociaţii", a mai spus el, acuzând media că "încearcă deliberat să-i înşele pe oameni" cu informaţii "în întregime bazate pe speculaţii", fără "probe".

Imagine cu caracter ilustrativ, Ziare.com

 

Image
Image
Image