Mihai Leu trece prin momente grele, fiind internat joi, de urgenţă, la spital.
Fostul campion se află în stare gravă. Acesta ar fi fost transferat de la o clinică privată la Spitalul Fundeni. Mihai Leu a fost diagnosticat în urmă cu 10 ani cu cancer, scrie stiripesurse.ro.
În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon. De atunci, Mihai Leu a suferit nu mai puţin de 3 operaţii, ultima chiar în primăvara acestui an, dar au apărut complicaţii.
Sfântul Ierarh Nicolae, chipul bunătăţii şi al dărniciei
În 1997, Mihai Leu a dobândit centura de campion al lumii (categoria semimijlocie, versiunea WBO) în faţa lui Santiago Samaniego. Astfel, Mihai Leu a deschis calea altor nume grele din boxul românesc ce au făcut performanță pentru tricolor, în frunte cu Leonard Doroftei și Lucian Bute. Mihai Leu este un pasionat și al sporturilor cu motoare. Acesta a reușit să devină campion național la raliuri.


