GALERIE FOTO | Cea mai nouă fântână arteziană din Ploieşti, pusă în funcţiune de SGU

GALERIE FOTO | Cea mai nouă fântână arteziană din Ploieşti, pusă în funcţiune de SGU
Foto: SGU Ploieşti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

SGU Ploieşti a creat o nouă fântână arteziană, în lacul de lângă Sala Sporturilor "Olimpia", dotată cu o instalaţie submersibilă de iluminat.

Noua fântână arteziană a fost amenajată zilele trecute de SGU, în lacul artificial din Parcul "Regele Mihai I", aproape de clădirea Sălii "Olimpia". SGU a anunţat inaugurarea ei printr-un comunicat de presă, transmiţând cu această ocazie şi un nou apel la spiritul civic al celor care vin în parc.

{cwgallery}

Cea mai nouă fântână arteziană din Ploieşti

"În urma consultărilor la nivel de municipalitate, conducerea societății noastre a luat decizia de a amplasa o fântână arteziană în bazinul lacului din Parcul Regele Mihai I al României, administrat de către societatea noastră, lucrările la acest proiect fiind finalizate în cursul săptămânii trecute. Noua fântână arteziană a captat deja atenția vizitatorilor parcului, în special pe timpul serii, întrucât este dotată cu spoturi submersibile de diverse culori, al căror joc de lumini este vizibil din zona de promenadă a lacului", a anunţat SGU Ploieşti.

"Pe această cale, revenim cu apelul nostru, adresat tuturor ploieștenilor, de a menține curățenia zonelor verzi și a nu vandaliza mobilierul urban din parc și le reamintim, totodată, că este interzis scăldatul în lacul din interiorul parcului", se încheie comunicatul transmis marţi de conducerea Servicii de Gospodărire Urbană.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image