Încă o localitate din Prahova este amenințată cu uciderea preventivă a porcilor

Autoritățile județene reunite, vineri, într-o nouă ședință a Comitetului Local pentru COntrolul Bolilor au anunțat că iau în calcul uciderea preventivă aprocilor din Crivina, comuna Gorgota, localitate în care a fost confirmat cel mai nou focar de pestă procină africană din Prahova.

Măsursa nu va fi aplicată deocamdată, CLCB stabilind doar instituirea zonelor de protecție și de supraveghere, dar s-ar putea recurge la această soluție, folosită anterior la Târgșorul Vechi și Poienarii Burchii.

"Localităţile din zona de protecţie şi de supraveghere a focarului, stabilite de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, sunt:

 - zona de protecție: comuna Gorgota (satele Crivina,  Gorgota, Poienarii Apostoli, Fânari) din județul Prahova.

- zona de supraveghe: comuna  Gorgota (sat Potigrafu), comuna Poienarii Burchii (satele Poienarii Burchii, Cărbunari, Podu Văleni, Tătărai, Ologeni,  Poienarii Ralii, Poienarii Vechi), comuna Şirna (satele Habud Tariceni, Şirna, Varniţa), comuna Tinosu (satele Predeşti, Tinosu, Pisculești), comuna Puchenii Mari (satele Odăile, Moară, Puchenii Mari, Puchenii Mici, Puchenii Moşneni, Miroslăvești, Pietroşani), comuna Balta Doamnei (satele Balta Doamnei, Curcubeu), comuna Brazi (satele Brazii de Jos, Brazii de Sus, Popeşti, Bătești, Stejaru), comuna Bărcăneşti (satele Româneşti, Puşcaşi)", au anunțat autoritățile județene.

Acestea au precizat că "în situația în care, în urma verificărilor efectuate la fața locului, se impune luarea măsurii uciderii preventive a porcilor din gospodării, în zona aferentă focarelor de PPA de pe raza satului Crivina - comuna Gorgota, reprezentanții D.S.V.S.A. Prahova vor acționa în consecință".

Autoritățile locale continuă recensământul suinelor din zonele afectate de PPA. Echipajele Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au continuat controalele în trafic ale autovehiculelor care pot transporta  animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere, dar până acum nu au fost descoperite situații de acest fel.

Numărul focarelor de pestă porcină africană din Prahova a ajuns la 27, din care trei la porci mistreți. Localitățile afectate sunt Poienarii Burchii, Târgșorul Vechi, Gorgota, Brazi, Puchenii Mari.

 

Image
Image
Image