Marți, 08 Octombrie 2019 15:31

DESZĂPEZIRE PRAHOVA | Drumurile judeţene sunt descoperite în cazul unor ninsori. CJ n-a găsit firme pentru 4 din 9 sectoare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai bine de o treime dintre drumurile judeţene din Prahova deschise circulaţiei în sezonul rece sunt "desoperite" în cazul unor eventuale ninsori, în contextul în care Consiliul Judeţean nu a reuşit să găsească firme de deszăpezire pentru patru dintre cele nouă sectoare scoase la licitaţie. Autorităţile dau, totuşi, asigurări că au fost identificate soluţii de urgenţă, în caz că ninge înainte să se finalizeze procedurile de selecţie.

La licitaţia derulată în luna iulie, Consiliul Judeţean a împărţit şoselele în nouă sectoare. Mai corect, sunt opt zone ale judeţului, plus Drumul Judeţean 713, din zona montană, care face legătura cu Dâmboviţa şi are un tronson de 6 kilometri pe teritoriul judeţului nostru. După licitaţie, pentru această şosea şi pentru alte trei sectoare de drumuri judeţene nu a fost găsit un operator dispus să intervină.

Celelalte trei sectoare sunt în zonele Comarnic-Bertea, lotul 7, Chiojdeanca, în estul judeţului, lotul 4, şi Talea-Adunaţi-Breaza, lotul 8, potrivit informaţiilor comunicate marţi de conducerea Consiliului Judeţean Prahova. Autorităţile au reluat procedurile de selecţie pentru loturile rămase neacoperite şi anunţă că deschiderea ofertelor e programată pe 24 octombrie. Cu alte cuvinte, dacă ninge până atunci, circa o treime din drumurile judeţene din Prahova nu ar putea fi deszăpezite. Totuşi, conducerea Consiliului Judeţean dă asigurări că se va putea interveni şi aici, în baza unor proceduri de urgenţă.

"Au rămas patru loturi pentru care nu s-a găsit un operator şi pentru care a fost reluată selecţia. Avem o procedură de urgenţă identificată de Direcţia de Drumuri, care se poate aplica în cazul în care ninge înainte să intre în vigoare noile contracte", ne-a declarat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Noile contracte de deszăpezire scoase la licitaţie vor avea o durată de doi ani. Pentru întregul judeţ, valoarea totală alocată de instituţie depăşeşte 36 de milioane de lei, pentru ambele ierni prinse în contracte.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.