Duminică, 27 Octombrie 2019 10:00

Protest împotriva poluării, miercuri seară, la Ploiești

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociația "STOP poluării orașului Ploiești" a anunțat că organizează miercuri, de la ora 18.00, în municipiu, un protest împotriva poluării. Marșul se va desfășura pe traseul Gara de Sud - Bd. Independenței - centru - nord.

"PE 30 OCTOMBRIE, 2019, la ora 18, în Ploieşti, Asociaţia STOP POLUĂRII ORAŞULUI PLOIEŞTI organizează un PROTEST ANTIPOLUARE, la cererea expresă a cetăţenilor care, în ultima săptămână, au acuzat grave probleme de sănătate, cauzate de poluarea intensă industrială din oraş. Ca de obicei, în timpul nopţii, companiile petroliere din zona limitrofă oraşului eu eliberat în atmosfera noxe.

NICIUNA DINTRE INSTITUȚIILE STATULUI ABILITATE CU PROTECŢIA MEDIULUI ŞI SANCŢIONAREA CELOR CARE PUN ÎN PERICOL SĂNĂTATEA OAMENILOR NU S-A SESIZAT.

Citiți și: COD ROȘU de poluare la Ploiești. Valorile de particule în suspensie, de peste cinci ori mai mari decât limita maximă admisă

Poluarea excesivă din Ploieşti este, din cauza virulenței, continuităţii şi intensității, o problemă naţională de SIGURANȚĂ NAŢIONALĂ.

Atragem atenţia poluatorilor, instituţiilor abilitate, Ministerului Mediului, că, lipsa sancţiunilor, a redresării situaţiei, luarea măsurilor necesare pentru stoparea acestei situații îi face pe toţi părtaşi, vinovați de sutele de copii decedați de leucemie, de toate decesele premature din Ploieşti şi împrejurimi.

Întâlnirea are loc la Gara de Sud, în fața fostului magazin BIG, iar de acolo se pleacă pe BULEVARD, centru şi NORD.

Ploieşteni, poluarea nu alege! DOAR VOI VĂ PUTEŢI SALVA COPIII DE LA MOARTE PRIN OTRĂVIRE CU NOXE INDUSTRIALE !

IEŞIŢI ÎN STRADĂ" este mesajul publicate de reprezentanții Asociației pe rețelele de socializare.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.