Luni, 04 Noiembrie 2019 13:12

Autoritatea Electorală Permanentă: Votarea se poate prelungi în străinătate în toate cele 3 zile; depinde de situaţia din teren

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat că votarea se poate prelungi în străinătate la alegerile prezidenţiale în toate cele trei zile în care cetăţenii îşi pot exercita dreptul de vot.

"Vorbim despre cazurile prevăzute de Legea 148, în primul rând votarea se poate prelungi în străinătate în toate cele trei zile. Potrivit legii, orice votare se poate prelungi peste ora 21,00, aşa cum avem vineri, sâmbătă, ora 21,00, putem merge până la 23,59 şi duminică 23,59. Condiţia este să fie cetăţeni, preşedintele (secţiei de votare - n.r.) constată că există cetăţeni în afara secţiei de votare care sunt la acel moment la secţia de votare şi atunci stabileşte prelungirea procesului până la 23,59 sau termenul până la care finalizează şi ultimul alegător care se află la uşa secţiei de votare, după care dispune închiderea secţiei de votare şi celelalte operaţiuni care sunt cu uşile închise, ca să spun aşa. Totul depinde de situaţia efectivă din teren, cum se desfăşoară lucrurile", a spus preşedintele AEP, într-un briefing de presă, potrivit AGERPRES.

El a precizat că şi în România votarea se poate prelungi duminică, până la ora 23,59, potrivit legii.

În opinia sa, cel mai important este ca la finalul procesului de votare să nu existe nici măcar un cetăţean care să nu-şi fi exercitat dreptul de a alege.

Sursă foto roaep.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.